Rusinea de a fi student (episodul 1)

28Nov07

Entuziasmat ca am intrat la facultate in Cluj, acum 3 ani, am inceput sa imi strang catrafusele si sa astept microbuzul care sa ma aduca aici. Orasul era superb pe atunci, mai ales pana m-am obisnuit cu el. Primul an de facultate, la fel. Am legat prietenii, am iesit in cluburi, chiar in toate, a fost un an de studentie adevarat pentru mine.

Insa totul a trecut o data cu inceperea anului 2. M-am angajat. Castigam un ban in plus, pe langa cei care ii primeam de la parinti. Am inceput sa si cheltuiesc mai mult, pentru ca aveam de unde. Mergeam la scoala regulat, imi placea la fel de mult. Insa mi-am dat seama ca imi placea sa fiu la scoala, intre prieteni si prietene, nu scoala in sine. Pentru ca la cursuri nu se intampla nimic. Nu invatam nimic, nu prindeam nimic. Cunosteam profesorii si atat. Aproape toti ne aratau cat de destepti sunt ei, ne povesteau prin ce locuri NU au lucrat si altele. E vorba despre Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, sectia Jurnalism, din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai”.

Profesorii erau specializati doar pe diploma, daca aveau una. Una e sa predai jurnalismul, invatat din carti, si alta e sa il practici. Pana in anul 2, cred ca am intalnit circa 3 profesori care sa fi dat ochii cu presa adevarata. Restul, praf si pulbere. Din al 2-lea semestru au inceput sa se simta lipsurile facultatii. Lipsa de profesori experimentati. Am inceput sa nu mai merg, nu ma mai atragea, simteam ca nu invat nimic si doar ca imi arunc banii pe o hartie pe care o voi primi la sfarsit, in fruntea careia va scrie, daca nu color, macar alb pe negru: Diploma.

Mi-ar fi mult mai tare rusine sa stiu ca voi termina aceasta facultate fara nimic in cap, decat sa nu o termin ori sa nu apuc sa ajung la licenta.

Am inceput sa lucrez in presa. Colegii pe care ii am acum sunt cei care au reusit sa imi schimbe imaginea asupra jurnalismului, imagine deteriorata de aceasta facultate. Imi place sa scriu de mic. Iar colegii mi-au aratat ca trebuie sa continui si mi-au dat o sansa (le multumesc pentru asta). Si am reusit. Iar pe langa asta, mi-am dat seama ca pot reusi chiar si fara facultate. Din pacate, concluzia la care am ajuns e ca facultatea m-a tras in jos si mi-a alungat visele. Iar din aceasta cauza o sa stau putina vreme pe ganduri, sa ma gandesc daca mai are rost sa o continui sau nu.

Nu doar profesorii m-au dezamagit, ci si regulamentul. Insa despre profesori as mai avea cateva de spus. Mi-as dori ca, in viitor, sa incerce sa sprijine mai mult studentii. Asa cum s-a intamplat in cazul UBB Radio (cunoscatorii stiu). Studentii au cel mai mult nevoie de sprijin pentru a face primul pas in presa, nu de note de 10 ori de burse. E pacat sa stai 3 sau 4 ani intr-o banca, sa fii cel mai tare in facultatea aia pentru ca ai doar note de 10 si milioane de lei bursa… dupa care sa te intorci la mami si la tati si sa le spui ca “am fost bun, nu mai sunt; mi-e frica sa pasesc intr-o redactie pentru ca nu stiu ce trebuie sa fac acolo“. Nu. Studentii la jurnalism trebuie sprijiniti mai mult ca altii, trebuie dusi in redactii, nu sa se astepte ca ei sa mearga acolo, deoarece nu multi vor avea acel prim curaj.

Studentii trebuie impinsi de la spate, poate e primul mare pas pe care il fac in viata, iar daca nu le va placea acolo unde vor ajunge, ok, nu e de ei. Multi viseaza sa ajunga mari jurnalisti, iar pana la urma ajung mari gospodari. Sau, in cel mai rau caz, capsunari. Toader Paun, unul dintre oamenii de la Europa FM pe care ii admir, spunea pe blogul lui ca se cauta oameni de radio, insa nu se mai gasesc ca inainte. De ce? V-am descris mai sus raspunsul.

Pentru ca am amintit mai sus de regulament, continui sa vorbesc despre asta cat de scurt pot. Este vorba de regulamentul facultatii, care functioneaza dupa comunistul sistem Bologna. De ce comunist? Pentru ca nu ai niciun drept, doar atributii. Studentii trebuie sa aiba un numar de prezente la fiecare curs ori seminar pentru a intra in examen. Nu e corect. Studentul ar trebui sa aiba cunostinte in cap pentru a intra in examen, iar pentru asta nu e nevoie de prezente, nu e nevoie ca acestia sa fie siliti sa mearga la scoala, asa, de dragul prezentelor. E nevoie ca acestia sa fie atrasi de ceva in acea scoala, iar momeala nu sunt profesorii ori amenintarea cu numarul de prezente.

E pacat pentru toti acei copii care, la varsta de 18-19 ani, isi aduna ce au mai de pret din casa intr-o valiza si pleaca zambind catre orasul in care se afla facultatea la care au fost admisi. Pe vremea mea, in liceu a fost o mandrie sa te admire un profesor pentru cunostintele dobandite. Insa, in facultate, e o mandrie sa fii cu foaia matricola in regula, plina de prezente si note de 10, cu toate ca pui virgula intre subiect si predicat.

De mic ma visam intr-o facultate. Am crescut, iar pe langa acea facultate visam sa devin un bun jurnalist. Incet, incep sa cred ca in Romania, visele si sperantele sunt ingropate in fundatia unei facultati, construita din banii studentilor care nu au adunat destule prezente la cursul de plictisism…

Pentru Facultatea de Jurnalism din Cluj,

Toata “stima”.

Radu Neag

Filed under: Cluj, De stiut, Exclusiv, Facultate, Jurnalism, Opinii, Pareri, UBB   |