Dupa ce vezi un film bun ti se ridica parul pe maini. La fel se intampla si in cazul in care termini o carte mai speciala din biblioteca in care se afla zeci de carti la fel de bune. Cand vezi cum femeia iubita aduce pe lume primul tau copil simti ca tremuri de fericire. Iar cand iti revezi parintii dupa cateva luni uiti de toate grijile si iti indrepti atentia catre gradina pe care o sa o cureti impreuna cu ei, udatul ierbii din curte si prajirea micilor pe gratarul construit de tatal tau care, intr-o alta viata, era strungar.

Toate acestea, insa, au in spate un nume, un cuvant care le reprezinta, un cuvant pe care il tii minte si ti-l amintesti de cate ori ai ocazia. Cu placere, zambind.

Cand vine vorba de Romania, primele lucruri care iti vin in minte sunt hotia, saracia, mizeria si altele din aceste categorii. De politica te-ai saturat si ai cosmaruri in locul viselor care iti aduc in memorie acele plaje insorite din vederile primite de la prietenii de peste hotare. “Imi bag picioru’” spui cand vezi o masina de lux pe strada, regretand, in sinea ta, ca veci nu vei pune acel picior intr-o asa masina. Ai idei, insa nu iti este oferita o masa pe care sa le insiri. Copiii nu mai vin la tine sa iti ceara o bomboana, ci mai degraba o tigara.

Sentimentul de “acasa” il simti probabil doar atunci cand te pui in rolul unui miliardar, care conduce o masina de lux, ori in fiinta actorilor din filme. Nu ai niciun Dumnezeu, nu ai o carte preferata. De fapt, nici nu citesti, acea carte speciala ai rasfoit-o asa, printre randuri, si nu ai mai ramas cu nimic din ea. Filmele te-au ajutat doar sa adormi mai repede, iar copilul inca nu ti s-a nascut, deoarece ai luat decizia sa nu ai unul, deoarece nu ai cu ce-l intretine.

Eroul tau e poate Toma Alimos ori femeia detectiv din Baltagul. Ori, probabil, cainele cu puteri supranaturale dintr-un film american. Pe lista unde iti treci, pe de o parte neplacerile si neaverile, iar pe de alta parte fericirile si bunurile materiale, se afla completata de sus pana jos doar una dintre coloane. Ghici tu care.
Iar daca inca te mai intrebi unde au fugit asa toti anii, de ce nu ai lasat nimic in urma si de ce simti ca nu ai pentru ce sa te trezesti maine, iti spun ca ai nevoie de o schimbare. Ai nevoie de ceva care sa te aduca in momentul in care ti se ridica parul pe maini. Ai nevoie de un varf, in care trebuie neaparat sa ajungi, caci altfel esti piedut.

M-am intrebat si inca ma mai intreb, dupa ce am citit acest editorial, daca ma mai simt oare undeva “ca acasa”.

P.S. Este vorba de “ultimul editorial” al lui Mihnea Maruta la Cotidianul. El se va intoarce “acasa”, la Cluj. Despre “cea din urma cugetare” a scris si Cru.